Cristian Ghinea : PSD și Antena 3 față în față cu ”penisurile de cauciuc” ale lui Rafila

0
479
De două zile pe Antena 3 se face scandal cu o știre falsă care zice că USR a băgat “penisuri și vagine de cauciuc” în PNRR.
Suntem țara din UE cu cele mai multe mame minore. Ieri am aflat de un caz de fată de 14 ani însărcinată – vândută de familie cu 8000 de lei. Avem cea mai tânără bunică din lume: 23 de ani. Bunică. 23 de ani. PNRR este un program care rezolvă probleme reale, din țara reală. PNRR are finanțare pentru cabinete de planificare familială. Erau prevăzute costuri medii pe cabinet. Detaliile urmau a fi stabilite de guvernul care implementează.
Domnul Rafila a stabilit aceste detalii, a publicat ghidul de finanțare în dezbatere publică. În ghidul de finanțare făcut abia acum este lista de materiale din fotografie. Cei care aplică, pot cere (sau nu) fonduri pentru mulaje, inclusiv ale organelor sexuale. Acestea vor fi folosite în scop educativ.
De aici, Antena 3 titrează că USR a dat bani pentru penisuri de cauciuc. Senatorul Zamfir de la PSD mă acuză că mi-am pus ”fanteziile erotice” în PNRR. Pe bune, nu e glumă, e citat – nu dau link sau foto la așa mizerie. În plus, falsifică documente publice ca să fie mai suculent, să apară cuvintele ”vagin” și ”clitoris”.
Acum, eu nu am multe de zis. Un miros greu de ev mediu emană dinspre televiziunea securistului Voiculescu și dinspre PSD.
Am promis cuiva foarte drag că voi vorbi frumos o vreme. Eu aș fi scris că atunci când aud de vagin, PSD-iștii fac ca maimuța la banane. Dar am promis, așa că nu scriu.
Titlul e doar o descriere foarte exactă a faptelor din acest caz.

 

Lasă un răspuns