Pasiunea pentru motorsport crește la Râșnov, iar dovada cea mai bună este Denis Mihai, tânărul campion.
La doar câțiva ani de când a început să concureze, Denis a adunat deja numeroase victorii și clasări pe podium — rezultate care arată cât de departe pot ajunge tinerii atunci când sunt sprijiniți și când cred în visul lor.
Performanțele lui nu sunt doar ale lui: ele reflectă munca, dedicarea și spiritul unei echipe născute și crescute în Râșnov — Rosenau Racing, echipa locală care a pus orașul pe harta motorsportului național.
Iar această poveste nu se oprește aici. Pentru ca tradiția să continue și alți copii să poată face primul pas în acest sport, Primăria Râșnov, în colaborare cu Rosenau Racing, va înființa anul viitor o secție de karting în cadrul Clubului Sportiv Olimpic Cetate Râșnov.


































